CASCO
Pași de urmat în caz de daună
Avizarea daunelor se face prin intermediul notificării Serviciului Daune, prin cerere scrisa în decurs de 72 de ore pentru riscul dauna și 24 ore pentru riscul furt, de luni până vineri, cu excepția zilelor de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale.
Avizarea daunei se face imediat după producerea daunei sau imediat ce ați luat cunoștință de producerea acesteia, prin telefon, la nr. de telefon 0 22 85 13 19. Avizarea daunei trebuie făcută imediat, chiar dacă constatarea daunei doriți să o efectuați în altă zi.
Avizarea daunei presupune furnizarea informațiilor despre eveniment, printre care:
- Datele de identificare și de contact ale persoanelor implicate în eveniment, în special ale celui care face avizarea, ale persoanei ce conducea autovehiculul atât cel asigurat, cât și cel păgubit – dacă este cazul;
- Cauzele și împrejurările in care s-a produs evenimentul, inclusuv detalii despre locul evenimentului și momentul producerii acesuia – data, ora;
- Datele de identificare ale autovehiculelor implicate în eveniment;
- Detalii privind locația și starea vehiculului avariat (dacă este sau nu deplasabil);
Informațiile de mai sus sunt ușor de furnizat dacă aveți la îndemână, cel puțin, următoarele documente:
- polița de asigurare,
- buletintul de identitate a dumneavoastră,
- buletinul de identitate/certificatul de înmatriculare al autovehiculului avariat,
- permisul de conducere al persoanei care a condus autovehiculul avariat,
- documentele eliberate de autorități (politie/pompieri/s.a.) sau constatul amiabil, dupa caz,
- alte documente în funcție de evenimentul produs
Documentele de mai sus, reprezintă o enumerare a documentelor pe care este util să le aveți la îndemână pentru avizarea daunei și nu reprezintă documentele necesare pentru soluționarea daunei. Dupa furnizarea acestor date veți primi numărul de dosar care trebuie reținut, totodată veți primi toate informațiile necesare pentru efectuarea constatării daunei.
Acte daune CASCO
Asiguratii CASCO se vor prezenta la sediul GARANȚIE din Chișinău la Serviciul Daune, cu următoarele acte :
- Buletinul de identitate al asiguratului sau a/al reprezentatului legal;
- Permisul de conducere al persoanei care se afla la volan în timpul producerii evenimentului;
- Certificat de înmatriculare al mașinii avariate;
- Copie a poliței CASCO sau cunoașterea numărului și seriei poliței de asigurare;
- Proces verbal, cu anexele aferente sau orice alt act emis de poliție din care să reiasă cum și când s-a întâmplat evenimentul și – dacă este cazul – cine este vinovat de producerea daunei; aceste acte trebuie prezentate în original;
- Împuternicire de la firmă în cazul în care mașina este în proprietatea unei firme ;
- Procura notarială în cazul în care nu se poate prezenta proprietarul la constatare;
- Imputernicire de la firma de leasing în cazul în care mașina este în proprietatea unei firmei de leasing.
* Actele menționate pe acest site reprezintă minimum necesar pentru deschiderea dosarului de daună ; inspectorii de daună GARANȚIE pot solicita de la caz la caz acte suplimentare dupa efectuarea constatării.
Dupa deschidere dosar
- Clientul va solicita inspectorului de dauna care a întocmit actul de constatare lista unităților reparatoare cu care GARANȚIE are încheiate convenții de decontare directă (plata despăgubirii se face direct de catre GARANȚIE la unitatea respectivă iar autovehiculul reparat se ridică de client pe baza de accept de plată).
- Pana la finalizarea reparației se depun la GARANȚIE cererea de despăgubire, factura de reparație, devizul de reparație precum și documentele solicitate prin actul de constatare. Pentru unitățile reparatoare cu care GARANȚIE are încheiate convenții de decontare se face direct între service și GARANȚIE (clientul nu este nevoit să plătească contravaloarea reparației).
! După finalizarea oricărei daune (indiferent de numarul de daune înregistrate de un autovehicul) asiguratul nu are obligația nici unei plăți suplimentare (reîntregirea sumei asigurate), suma asigurată rămânând cea de la încheirerea poliței de asigurare.