Interviu oferit ziarului Capital Market de către Svetlana Lupaşcu, director al Direcţiei generale supraveghere asigurări în cadrul CNPF.
Rezultatele înregistrate de companiile de asigurări din R. Moldova în anul 2015 au fost pozitive. S-au adeverit aceste prognoze în primul trimestru 2016?
-Într-o oarecare măsură aşteptările pozitive s-au adeverit. Urmează să recepţionăm şi să generalizăm datele pentru următoarea perioadă de raportare pentru a concluziona că creşterea este una stabilă şi nu este influenţată de careva factori exogeni de moment. Mă refer în cazul dat şi la majorarea cuantumului primelor de asigurare pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, care au contribuit la tempoul majorării primelor. Totodată, dezvoltarea asigurărilor facultative ar avea un rol esenţial în creşterea indicilor de sector, având în vedere că se lucrează la promovarea asigurărilor de construcţii, precum şi este înregistrată o iniţiativă cu privire la revizuirea legislaţiei în domeniul obligativităţii asigurării obiectelor industrial periculoase.
Care a fost volumul primelor subscrise și suma despăgubirolor achitate în primele 3 luni 2016, față de perioada similară a anului 2015?
-În categoria asigurărilor generale, cea mai substanţială creştere a fost înregistrată de către asigurările de răspundere civilă auto (RCA şi Carte Verde), reieşind din faptul că au fost majorate primele pentru aceste tipuri de asigurări, precum şi asigurările de bunuri. Volumul total al despăgubirilor achitate de către companiile de asigurări, în primul trimestru 2016, a alcătuit 114,6 mln lei, în creştere cu 44,15%, faţă de perioada similară a anului 2015. Daunele pentru asigurările generale au constituit 112 mln lei, iar pentru asigurările de viaţă – 2,6 mln lei. În structura despăgubirilor, au crescut esenţial daunele achitate pentru asigurările de răspundere civilă, care au constituit 66,1 mln lei, fiind în creştere cu 66,5%, faţă de perioada analizată a anului trecut. În aceeaşi perioadă, despăgubirile pentru asigurările de bunuri s-au majorat cu 22,51%, iar despăgubirile pentru asigurările de persoane – cu 33,33%.
În linii generale, majorarea despăgubirilor a fost determinată de creşterea numărului de dosare de daună instrumentate şi despăgubiri achitate (la asigurările obligatorii de răspundere civilă auto creşterea constituie aproximativ 21,7%), de creşterea preţurilor la reparaţiile auto şi la piesele de schimb. Aici mai este necesar de notat că până în iulie 2015, legislaţia naţională prevedea aplicarea uzurii la piesele de schimb şi părţile componente, în funcţie de vechimea vehiculului şi modalitatea de plată pentru recondiţionarea acestuia. Însă, în iulie 2015, prevederea respectivă a devenit caducă şi mecanismul de aplicare a uzurii la piesele de schimb nu a fost reglementat, decât prin modificări la legislaţia în vigoare, care au intrat în vigoare în februarie 2016. Astfel, pentru cazurile asigurate, care s-au produs începând cu luna februarie 2016, asigurătorii vor achita despăgubiri conform mecanismului reglementat de lege, care, în principiu, nu diferă esenţial de modalitatea de evaluare a preţurilor la părţile componente şi piesele de schimb reglementat anterior, dar acest fapt, pentru primul trimestru al anului, se înregistrează mai puţin considerabil. Concomitent, pentru a verifica corectitudinea calculării daunelor achitate de companiile de asigurări, CNPF a iniţiat un control tematic pe întregul segment al asigurărilor la capitolul respectării calculării şi achitării despăgubirilor RCA şi Carte Verde pentru perioada anilor 2014 – curent.
Care este cota distribuţiilor pe tipuri de asigurări şi ce schimbări au avut loc pe aceste segmente?
– Ponderea asigurărilor obligatorii a constituit 46,94% (133,1 mln lei), iar cea a asigurărilor facultative – 53,06% (151,3 mln lei). Primele brute subscrise au crescut la capitolul asigurării de răspundere civilă ca valoare absolută, dar nu atât ca pondere. Astfel, în primul trimestru 2016, pe asigurările de răspundere civilă în total s-au încasat 154,6 mln lei, însă ponderea acestora a scăzut cu 1,33% până la 54,36%, faţă de perioada similară din anul trecut. Cota segmentului asigurărilor de bunuri a crescut cu 2,44% până la nivelul de 32,59%, încasările brute subscrise însumând 92,7 mln lei. Ponderea asigurărilor de viaţă în totalul primelor subscrise a însumat 6,8%.
Ce puteţi spune despre asigurările auto (Carte Verde şi RCA)? Care a fost evoluţia acestora în portofoliul companiilor de asigurări?
– În primul trimestru 2016, încasările de prime pe RCA internă au constituit 69,3 mln lei, în creştere cu 22%, faţă de primul trimestru 2015. La rândul lor, încasările de prime pe Carte Verde au însumat 63,8 mln lei, fiind în creştere cu 6,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, despăgubirile pentru asigurările RCA internă au alcătuit 37,1 mln lei, în creştere de aproape 60%, iar despăgubirile pentru Carte Verde au constituit 28 mln lei, fiind în creştere cu 71,7%, faţă de aceeaşi perioadă anului 2015. Datele pentru perioada ianuarie-martie 2016 confirmă discrepanţa înaltă dintre primele încasate şi despăgubirile achitate, astfel că despăgubirile au avut un ritm mai rapid de creştere, decât primele brute subscrise. Iată de ce nu excludem o posibilă revizuire în creştere a tarifelor pentru asigurările auto, cu scopul de a exclude riscul afectării întregului sistem de asigurări. Însă, pentru a constata cu precizie ce a influenţat creşterea atât de mare a daunelor, intenţionăm să efectuăm o evaluare a situaţiei pe trimestre. Până acum, tarifele la acest tip de asigurări erau estimate în baza datelor anuale pentru ultimii cinci ani.
Sursa: capital.market.md/ro/content/svetlana-lupascu-primul-trimestru-2016-despagubirile-au-avut-un-ritm-mai-rapid-de-crestere